R.A.T.U.C. – Ethics

Să mergi cu autobuzul fără bilet într-o lume care, în chip etic, îți cere să mergi cu autobuzul cu bilet. Să fii rudă cu unul din controlori.

R.A.T.U.C. – Stockholm syndrome

Să fii călcat de autobuz în vreme ce nu mergi, liniștit, undeva anume. Să nu simți decît surprindere cînd botul îți dislocă umărul și te aruncă pe spate, ca și cum adrenalina ar fi știut de dinainte ce o să se întîmple. Să îți simți corpul solid și greoi în vreme ce roata din față îți zdrobește piciorul drept și vine, de parcă ar avea intenție, înspre capul tău. Să te uiți, fără grabă, în jurul tău și să privești, lipsit de păreri, la fețele șocate ale oamenilor de pe trotuar și să îți lași capul pe asfaltul moale acum, cu ochii la cer. Să te simți întins ca o bucată veche de aluat întinsă după prea mult timp. Să te uiți, ca la o scenă dintr-un film mut, cum roata grea îți rupe oasele, străpunge stomacul și îți atinge inima înainte să îți iasă pe gură acidul gastric. Să te cuprindă o stare de beatitudine și de iubire pentru toate cele și să simți fluturi în ce a mai rămas din burta ta cînd roata apasă cu toată tăria peste inima ta și să duci, instinctiv, mîinile în jurul ei, și să o strîngi la pieptul deschis. Să îți pară, cumva, rău că nu ai văzut-o mai devreme, că poate ai fi prețuit-o altfel de-a lungul vieții înainte să ajungă să îți frîngă gîtul. Din cauza asta, să te întorci.

R.A.T.U.C. – Nbuaidfnmvn

Să fie liniște de mormînt în autobuz. Toți oamenii să stea pe scaune, cu fața înainte și să nu spună nimic, sau în picioare fără să se atingă și să nu spună nimic. Să nu cînte radioul, să nu sune telefoanele, să nu fie anunțată următoarea stație. Șoferul să nu claxoneze niciodată, ușile să nu facă zgomot cînd se deschid, motorul să fie un zumzăit slab undeva departe. Nimeni să nu privească pe nimeni în ochi, nici măcar din greșeală și nimeni să nu tușească sau să strănute sau să își tragă nasul. Niciun copil să nu plîngă și nimeni să nu asculte muzică în căști sau să citească o carte. Să nu se scarpine nimeni, să nu se așeze mai bine pe scaun și să nu aibă haine de fîș. Stomacul nimănui să nu fie nemîncat. Numai tăcere completă și niciun zgomot.

Pe de altă parte, un greier.

R.A.T.U.C. – Dreamtime

 

Să te uiți la cer prin sticla pătată și să sclipească soarele peste urmele de degete și peste zgîrieturile făcute cu cheia. Drumul de dinaintea ta să fie tăcut și curgător și la fel să te simți și tu. În urma unui scîrțîit puternic venit parcă dintr-o amintire, să vezi cum se desprinde portiera din dreapta și cum rămîne repede în spate și să duci instinctiv mîna în rucsac, să verifici dacă nu a pățit ceva rulada. Să nu fi pățit. Să îți lipești iar tîmpla de geam și să urmărești cu degetul linia dealurilor împădurite. Să nu se audă nimic în afară de sunetul pămîntului prin spațiu atunci cînd acoperișul este luat de vînt și trîntit undeva în urmă. Să strîngi rucsacul cu rulada mai aproape și să îți scalzi ochii în apa rîului care șerpuiește pe lîngă drum. Să auzi oameni urlînd, podeaua surpîndu-se și căzînd și rucsacul cu rulada, odată cu ea, să dispară. Să îți privești palmele goale și să fii atît de pătruns de liniștea și nemișcarea momentului încît să tresari.

După o clipă de nedumerire și de uitare, să cuprinzi brîul și mîinile cu brațul stîng și să spui, ca în Vechiul Testament, că suntem noi.