„Dacă te trezești din această iluzie și înțelegi că negru implică alb, „eu” îl implică pe „celălalt”, viața implică moarte -sau aș putea să spun- moartea implică viață, poți să te percepi pe tine însuți, nu ca un străin în această lume, nu ca pe ceva aflat aici pentru a fi testat, nu ca pe ceva care a ajuns aici din greșeală, ci poți să începi să îți simți propria existență ca fiind absolut fundamentală.
Nu încerc să vă vînd ideea asta în sensul în care să vă convertesc la ea, vreau să vă jucați cu ea, vreau să vă gîndiți la posibilitățile ei, nu încerc să o demonstrez, doar o înaintez ca pe o posibilitate a vieții la care să vă gîndiți.
Așadar, deci, să presupunem că ați putea în fiecare noapte să visați orice vis ați dori și că ați putea, de exemplu, să visați șaptezeci și cinci de ani într-o noapte, sau orice durată de timp ați vrea. Și, firește, la începutul acestei aventuri, v-ați îndeplini toate dorințele, ați avea parte de orice fel de plăcere pe care o puteți concepe. Și după mai multe nopți de șaptezeci și cinci de ani fiecare, v-ați spune „Eh, a fost destul de grozav. Dar acum haide să am parte de o surpriză. Haide să am un vis care nu este sub controlul meu, unde nu voi ști dinainte ceea ce mi se va întîmpla.” Și v-ar plăcea asta și la sfîrșit ați spune „Pfoai, a fost cît pe ce, nu-i așa?”. Și apoi ați deveni tot mai aventuroși și ați risca din ce în ce mai mult cu visele pe care le visați. Și în final, v-ați visa unde sunteți acum. Ați visa că trăiți tocmai viața pe care o trăiți astăzi. Mai precis, într-o infinitate a diversității alegerilor, în cea în care visați că nu sunteți Dumnezeu, pentru că întreaga natură a divinității, conform acestei idei, este de a se preface că nu este. Așadar, în planul acestei idei, fiecare este fundamental realitatea supremă, nu dumnezeu într-un sens politic stăpînitor, dar dumnezeu în sensul de a fi voi înșivă, fundamentul adînc înfiripat în voi a orice există. Și sunteți toate astea, doar că vă prefaceți că nu sunteți.”
NWFMM 