R.A.T.U.C. – Urmează stația Valea Seacă

db804b38c81b4cc0fa7af2f8980d71c1

Să stai atît de departe de oraș încît stațiile să nu mai poarte nume de oameni sau evenimente sau de jandarmi de demult, ci de peisaje dezolante. Să vezi cîmpuri pustii, ape reci și cenușii, uliul pe cer și niciun om prin preajmă. Să vezi, în depărtare, pădurea și orașul nicăieri. Să vezi cum oamenii se împuținează cu fiecare stație care trece, pînă cînd rămîi singur cu șoferul. Să auzi cum suflă vîntul pe lîngă autobuz și cum se lipește ceața de sticlă. Să viscolească pe parbriz și să urmărești descumpănit cum șoferul sare din mers într-un șanț și se rostogolește de cîteva ori pînă cînd se oprește nemișcat, în zăpadă. Să îți tragi căciula mai tare peste urechi și să îți cuprinzi pieptul cu mîinile ca să suporți mai bine frigul. Să privești în gol pe geam în vreme ce ți se scurge saliva pe bărbie. Să strîngi în pumn statuia lui Buddha, ca și cum ar fi o bomboană de ciocolată. Casa ta să fie unde ți-e inima.