R.A.T.U.C. -Birds of a Feather

ff

 

de Mircea Golban

ca un cîrd de păsări lăsat singur pînă se întoarce mama

lumea de pe trotuar privește în aceeași direcție

ca și cum ar invoca în exact acel moment și nicio clipă mai tîrziu o prezență

și cînd autobuzul se vede în depărtare

ca un cîrd de păsări înfometat zbiară toți

însă odată primiți sub aripa protectoare

fiecare se liniștește subit

 

Anunțuri

R.A.T.U.C. – All paths lead to nowhere

f

de Mircea Golban

știi cum uneori pe la jumătatea cursei se aude o voce feminină

care anunță urmează stația silviu dragomir

aceeași voce feminină a robotului din autobuz ar trebui să anunțe mereu aceeași stație

în cazul acesta întotdeauna ar trebui să urmeze stația silviu dragomir

pentru că oricum înlăuntrul tău totul rămîne la fel

pentru că tot ce vezi derulîndu-se pe geam e exact ca pe platoul de filmare

și odată coborît rămîi în același decor

 

 

R.A.T.U.C. – The Unbearable Lightness of Being

ile

tumblr_mlvmh7fr2t1rsyukao1_500

Doar o dată să stăm întinși pe spate în autobuz și să ne uităm la cerul care nu se vede din cauza acoperișului. Să fie oprit motorul și să nu mai fie nimeni altcineva în autobuz. Să fie așa de liniște încît să auzim cum se așează praful peste noi și să îl vedem cum strălucește în razele de soare care străbat prin geam. Să oftăm și să ne adîncim și mai tare în podeaua de tablă, îndoită de greutatea tăcerii dintre noi. Să îți cuprind mîna și să scîrțîie tabla sub noi, ca și cum s-ar fi rostogolit un gras peste ea. Să se audă o bufnitură de undeva și să ne simțim pieptul și stomacul plutind pentru o vreme scurtă.

Să ne recunoască, cîteva zile mai tîrziu, după dantură. Pe mine mai ușor decît pe tine.

R.A.T.U.C. – Jivanmukta

beherenow121

Să mergi cu autobuzul, dacă îți vine să mergi cu autobuzul, chiar dacă știi că nu ai unde să mergi. Asta este Rātuc. Să îți prezinți penisul oamenilor din autobuz, punînd accentul pe felul în care atîrnă, fără să te identifici cu penisul sau cu mîna ta care trage de șliț în jos. Aceasta este Rātuc. Să nu crezi că există ceva dincolo de autobuz, pentru că știi că autobuzul nu există și, deci, că nu există ceva dincolo de autobuz. Aceasta este Rātuc. Să nu eviți privirea femeii bătrîne care stă în picioare lîngă scaunul pe care stai și care tremură din genunchi, în vreme ce nu te poți ridica pentru că e ora aia a dimineții în care ai erecție. Și aceasta este Rātuc.

R.A.T.U.C. – Maya

rope-snake

Să urci în Ratuc și să te poticnești la intrare, ca și cum nu ai ști de ce ai urcat și ca și cum nu ai avea idee încotro să o iei. Să cauți semne pe pereți, să cauți semne în oamenii din jur care să îți indice drumul. Mînat de rîul de oameni din spatele tău care vor și ei să urce, să iei o decizie pripită și să te duci într-o parte în care nu îți e specific să fii. Să te chinui toată călătoria, în vreme ce autobuzul merge, să îți dai seama care e drumul tău sau cum să faci să ajungi la destinație. Să depui efort, să stai lîngă oameni care nu îți sunt pe plac, să te simți singur și deconectat și pierdut. Să ajungi, oricum, la destinație, dar în ce fel.

R.A.T.U.C. – Run, don’t walk, to the nearest desert island

faithbus5

Să te apropii de stație și să te uiți, din autobuz, la oamenii care aleargă să îl prindă. Să observi că cu cît distanța e mai mare între oameni și stație, cu atît sunt șanse mai mari să îi vezi rîzînd în timp ce aleargă, ca și cum nebunia de a îndrăzni un lucru care pare imposibil îi gîdilă în cap sau ca și cum nebunia de a îndrăzni un lucru care pare imposibil le trezește inima.