Viața ca o joacă (1)

boys-playing-perfume-river

Ies din casă înarmat cu boabe de gard viu și cu o sarbacană cu trei găuri de diferite grosimi. Cea mică ustură cel mai tare. Pășesc cu grijă să nu calc pe gresia de culoare neagră, gîndind că într-o zi am să vin cu o pensulă și am să adaog o dungă verde peste toate.

Fug după autobuz, în ciuda faptului că e mult prea departe ca să îl mai prind. Mașinile care trec pe lîngă mine încetinesc și aud șoferii care îmi strigă încurajator că am să reușesc. Îl pierd oricum.

De cum urc în următorul autobuz, aud în difuzor vocea aspră și răgușită a șoferului care îmi spune să mă țin bine că va fi un drum anevoios, mai ales grație concursului de drifturi care rulează de o săptămînă. Văd adevărul din aceasta și în sclipirea ochelarilor de soare ai bătrînei de lîngă mine, fixată de scaun cu două centuri de siguranță, care se ține cu toate astea cu ambele mîini de bara din față și care îmi rînjește prietenos. De cum se închid ușile, șoferul se preface că ambalează motorul, scoțînd sunete asemănătoare unei curse de formula unu: vrrruuuuuuuummm! vrrrruuuuuuuuuumm! La al treilea vruum, autobuzul pornește în trombă. Șoferul continuă să reproducă torsul motorului și scîrțîitul roților, dar nu se mai aude decît vag, întrucît toată lumea începe să cînte același cîntec voios.

Pe drum, trec pe lîngă o benzinărie unde cineva încearcă să alimenteze de la distanța de trei metri. Privesc impresionat. Este cea mai mare distanță de la care am văzut pe cineva încercînd asta, deși știu că recordul e de nouă metri și jumătate. Absorbit de benzinărie, nu văd cînd degetul ud al bătrînei se apropie de capul meu și îmi intră în ureche. O felicit pe femeie pentru reușită și mă ridic, gîndind că e o zi frumoasă pentru a sta la facultate. Cerul plin de zmeie este senin și luminos și culorile vii ale orașului sclipesc plăcut în soare.

Înainte să intru pe poarta facultății, mă las pe vine și îmi pregătesc cîte o boabă pe fiecare țeavă a sarbacanei. Curtea din față pare pustie. Mă ridic încrezător și pășesc pe poartă, cu țeava subțire în dreptul gurii. În clipa următoare primesc, de nicăieri, o boabă albă chiar în mijlocul frunții, ca mai apoi să aud o voce dintr-un copac: ești eliminat! Oftez, bag sarbacana în ghiozdan și plec înspre primul curs.

Aflu că nu se mai ține niciun curs, dat fiind faptul că profesorul a hotărît că e o vreme bună să plece cu pluta meșterită de el însuși înspre gura de vărsare a rîului care trece prin oraș și, ca urmare, merg în curtea din spate să privesc cum se mișcă frunzele copacilor.

Mă așez cu spatele pe iarbă și îmi pun mîinile sub cap. Lîngă mine, doi colegi sapă o groapă, curioși fiind cît de adîncă ar putea să o facă fără să se surpe și curioși fiind ce fel de pămînt se găsește la mare adîncime. Undeva, în depărtare, aud ecoul începutului unui joc de-a v-ați ascuns. Șaptezeci… optzeci… nouăzeci… Ațipesc.

Încă mai simt degetul ud al femeii bătrîne în ureche. Găsesc că e o răcoare plăcută pînă aproape de timpan. Mi-ar fi plăcut să îi bag și eu degetul ud în ureche. S-ar fi bucurat și ea, sărmana.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s