R.A.T.U.C. – În stație

asta

Să fii o fată mică

și toată lumea să te zărească, însă nimeni să nu te observe.

Oamenii să se învîrtească pe lîngă tine agitați, îngîndurați.

Cînd privirea lor se întîlnește cu a ta,

să se oprească timpul pentru cîteva fracțiuni de secundă.

Unii să-ți zîmbească de parcă prezența ta ar fi motivul bucuriei lor.

Alții să se încrunte,

iar tu să te simți mustrată de privirea lor,

iar alții să te studieze, panicați că îi vei observa,

deși ei văd cum tu îi privești.

Printre zeci de siluete, una să se observe, una să se simtă.

Să fie acolo, în mijlocul tuturor.

Să te uiți speriată, dar curioasă.

Să nu știi de ce continui să te uiți

cînd pe ceilalți i-ai privit deodată de sus pînă jos.

Te-ai blocat?

Ceilalți să continue să se miște.

Ce faci?

De ce nu te apropii?

Silueta să se întoarcă, să te privească, să te cheme.

Să te duci.

Să tresari.

Autobuzul!

Să ajungă autobuzul.

Cineva să te tragă grăbit.

Să te întristezi.

 

 

Anunțuri

R.A.T.U.C. – Bagaj

 

15873074_1878453822386455_8927409748311671187_n

Să urci în autobuzul în care trebuie să urci

purtînd cu tine toate autobuzele în care ai urcat vreodată.

Să te izbești de scaune, să te enerveze oamenii și să îi calci pe picioare.

Să cobori, crezînd că ai greșit autobuzul.

Să te izbești de trotuar.

R.A.T.U.C. – Dragnea

 

deagnea

Să primești amendă de la un controlor lipsit de omenie și să te enervezi. Să înțelegi, însă, că și controlorul e om doar pe cît de om e și șeful lui de la biroul de controlori. Să înțelegi și că șeful de la biroul de controlori e atîta de om pe cît de om e directorul ratucului. Să mai înțelegi și că directorul ratucului e atîta de om pe cît de om e primarul care i-a înlesnit obținerea funcției. Să înțelegi, în cele din urmă, că și primarul e atîta de om pe cît de oameni sunt oamenii care l-au votat.

Cuprins de această clarviziune, să o împingi pe baba de lîngă și să îi spui că te fuți în amenda ei și în cine a învățat-o că așa se dă. Baba să nu aibă nicio vină, fiind și ea atîta de om pe cît de oameni sunt copiii și nepoții ei.

R.A.T.U.C. – Ziua hîrciogului

Să te trezeşti în ratuc, cu ochii lipiți de somn, şi să te gîndeşti cu groază că te aşteaptă o zi lungă la serviciu. Să nu vorbeşti cu nimeni şi să nu te uiți la nimeni. Să priveşti cum se îndeseşte ceața afară.

A doua zi să te trezeşti în ratuc, cu ochii lipiți de somn, şi să te gîndeşti cu groază că te aşteaptă o zi lungă la serviciu. Să nu vorbeşti cu nimeni şi să nu te uiți la nimeni. Să priveşti cum se îndeseşte ceața afară. Să ai un sentiment de déjà vu.

A treia zi să te trezeşti în ratuc, cu ochii lipiți de somn, şi să te gîndeşti cu groază că te aşteaptă o zi lungă la serviciu. Să ridici capul şi să te uiți la oamenii din jur avînd senzația că ceva nu e în regulă. Să memorezi poziția şi îmbrăcămintea cîtorva oameni cu fețe mai puțin comune, apoi să priveşti cum se îndeseşte ceața afară.

A patra zi să te trezeşti în ratuc şi, amintindu-ți, să ridici capul şi să te uiți după oamenii cheie. Exact în aceleaşi haine şi exact pe aceleaşi scaune. Să te panichezi aşa de tare încît să te ridici de pe scaun şi să calci pe femeia de lîngă tine pe picior. Să uiți de ceața care se îndeseşte afară.

Pentru următoarele 50 de zile să te trezeşti în ratuc şi, inspirat de filmul cu bill murray, să fii pe, rînd, bun, rău, să te apuci să zbieri şi să scuipi pe toată lumea, să intri la şofer în cabină şi să izbeşti autobuzul în stîlp, să ajungi la închisoare, să te împrieteneşti cu toți oamenii din autobuz, să îi ajuți cu toate problemele lor, să te gîndeşti cu drag la ziua lungă de serviciu, să o faci pe femeia de lîngă tine să se îndrăgostească de tine şi să te îndrăgosteşti şi tu de ea cu adevărat, în zadar, însă.

A cinci sute cinzeci şi cincea zi, să te trezeşti în ratuc, cu ochii lipiți de somn, vlăguit şi disperat ca un animal prins într-o capcană, să te pişi pe tine şi să te încolăceşti pe scaun, sub privirile dezgustate ale oamenilor din jur. Să îți dai seama că ceva trebuie să se schimbe.

R.A.T.U.C. – Mitul sburătorului

tumblr_inline_myrnxdhx091rvkz2p

Să te întorci în ratuc după ce mori, de nenumărate ori, pentru că „nu ți-ai îndeplinit misiunea”. Să te așezi pe scaun, avînd un sentiment straniu de deja vu și să te uiți în jur, așteptînd să îți dai seama ce ai de făcut. Să ghicești înțelesuri în zgîrieturile din geam, să te simți, pe rînd, ca în the truman show și ca și cum nu contezi deloc. Să îți umezești degetul în gură și să îl ridici, sperînd că vîntul îți va indica direcția. Să lingi scaunele, să miroși podeaua și să mîngîi barele, sperînd că îți vei da seama ce ai de făcut. Să te uiți în ochii celorlalți oameni și să vezi, pentru o clipă, privirea lor, care e așa cum știi că e dacă te uiți fără să ai o părere anume, după care să te uiți altundeva și să continui ce făceai cu meticulozitatea unui om care cunoaște cum să treaba.

Să mori, la un moment dat, cu toate fricile și depresiile și emoțiile ascunse adînc în tine și să vezi o lumină strălucitoare, înspre care să te îndrepți, ca molia în noapte. Să te duci înspre sursă fără să îți pui întrebări, pentru că nu ți-ai pus niciodată întrebări. Farurile ratucului să îți șteargă memoria vieții tale trecute și să o iei de la capăt, căutînd să îți îndeplinești misiunea.

Să nu te îndoiești niciodată.

R.A.T.U.C. – Legile lui Ratuc


De Mircea Golban

4/5 autobuze nu va fi cel pe care îl aștepți

iar pe cînd ajunge în stație autobuzul tău va plin de nu poți urca în el

mai ales atunci cînd ești în grabă

mai ales atunci ratucul nu funcționează conform orarului

cînd casieria e închisă nici tonomatul nu merge

și cînd ai bilet controlul nu apare

dacă nu ai fi întrebat șoferul ți-ar fi deschis usa între stații

și oricît de aglomerat întotdeauna există un scaun liber în ratuc

după o lungă așteptare o să te urnești din stație pe jos

pe drum o să observi ratucul trecînd pe lîngă tine

R.A.T.U.C. – Spoiled for choice

8f414c80038f7bc8bc89510f5aa942d6

Să vină deodată o mie de ratucuri cu același număr. Să poți să alegi dacă să urci în cel nou sau în cel vechi, în cel gol sau în cel aglomerat, în față, în spate sau la mijloc -de stînga sau de dreapta, în cel cu controlori sau în cel fără, în cel verde sau în cel alb sau în cel bordo, în cel în care există doar compostoare mecanice sau în cel cu plată prin amprentă digitală, în cel care frînează brusc și cad toate babele mai puțin una sau în cel în care te calcă pe picior un om în costum bej, în cel în care moare șoferul în timpul cursei sau în cel în care iei păduchi, în cel în care găsești loc liber la geam sau în cel în care un extraterestru strănută pe tine cu flegmă și te temi să nu fi luat ceva, în cel în care te uiți la telefon și pierzi răsăritul sau în cel în care te trage curentul și faci otită, în cel în care realizezi că totul este o iluzie sau în cel în care strîngi bara de nervi, în cel în care cîntă manele sau în cel în care toată lumea tace, în cel în care ți se face sete sau în cel în care îți era sete deja cînd ai urcat, în cel în care o femeie dă naștere chiar lîngă tine -care erau șansele? – sau în cel în care se întunecă și nu e niciun om pe stradă, în cel în care este o viespe agitată și n-ai vrea neapărat să te înțepe sau în cel în care tu ești șoferul care moare în timpul cursei.

Tot acest scenariu cu o mie de ratucuri să fie doar unul din miile de scenarii posibile.

 

R.A.T.U.C. – Sfîntul Petru

a699b7c4025f1e01a6b03d07104bb9ab

De Mircea Golban și Vlad Răsad

Să te trezești în ratuc și să nu știi unde mergi

 să te ridici și să strigi șoferului că vrei să cobori și să începi să tragi de ușă și să bați cu pumnii în geam

să observi că nu e nimeni pe locul șoferului și să te resemnezi și să îți alegi un loc liber în ratuc așteptînd bubuitura

prima explozie să fie, surprinzător, pe teritoriul rusiei, în ciuda fățărniciei americii

5 milioane

300,000 de grade celsius pe gerul sfidător

 

 

R.A.T.U.C. – R.A.T.B.

 

15227898_925781840855101_2015291015_n

Să mergi prin timp ca prin ratuc, de la un capăt la altul, la pas. Să te uiți la ceas și să fii la două treimi distanță de șofer. Mai este vreme, să spui. Să vezi toată istoria curgînd pe lîngă tine, sub formă de materie. Clădirea aia, șaizeci de ani. Copacul acela, o sută patruzeci ca să ajungă în vîrf. Oamenii să se nască și să moară pe scaunele pe lîngă care treci și să crească mușchi peste oasele lor spălăcite. Razele de soare să se destrame în curcubeie dezlînate și să treacă pe lîngă tine de parcă viteza luminii n-ar însemna nimic. Să te uiți la cureaua ceasului și să aproximezi că are vreo două ore. Să le porți cu greu cu tine în drumul spre șofer. Sîngele din tine să alerge în cerc cu o viteză microcosmică și să îți țiuie în timpane despre începutul călătoriei, cînd țeava de eșapament a bubuit mai aparte. Să modifici structura ratucului cu fiecare pas pe care îl faci, dacă calci aici, uite, au să pună compostoare electronice, poți să calci, n-ai cum să nu calci odată și odată, poate nu în universul ăsta, dar tot acolo e.

Să se întunece și să dispară totul și tu să nu fi ajuns la șofer. Să te culci pe jos, cu genunchii strînși la piept, în întuneric, și să ciulești urechea, așteptînd să auzi un alt bubuit de la țeava de eșapament. Să treacă veșniciile peste tine și să îți crească barbă neapărută încă și păr la subraț și să se destrame hainele de pe tine.

Cînd te ridici, într-un final, cu buricul atîrnînd pe afară și cu dinții necrescuți ascunși în gingii, să fii în ratb și să îți spună înregistrarea să te ții de bară și să îți validezi cardul de călătorie. Să nu înțelegi nimic din ce se întîmplă.

R.A.T.U.C. – Colegialitate

tumblr_lz3c47n7g31roznw0o1_500

Să fii șofer pe ratuc. Să treacă pe lîngă tine camionul de la rosal care transportă gunoi dintr-un loc în altul și să vă claxonați reciproc, tot așa cum se claxonează la drum lung șoferii de autocare de la companii diferite numai pentru că știu că lucrează în același domeniu.